Afara e trist, ploua tare, stau si ascult cum inima-mi zvicneste mai rar, ma simt o aluzie care nu poate s-a respire…
Privirea imi este tintita spre geam si ascult cum ploaia parca-mi alina trairile, stiu ca isi are o lume a sa, in care timpul suspendat produce zgomotul nelinistii…
Ochii mari, privesc in jur, vor sa fuga de lumina felinarului din curte. Te ridici si crezi ca ploaia te face sa plingi, caci picaturile zgomotoase iti framinta sufletul… in zadar te chinui… nu poti plinge…
Nu ai plins de multa vreme, ochii au secat si inima impietrita iti provoaca durere…
Te gindesti ca poate o amintire neplacuta iti v-a tulbura sufletul si vei putea plinge ca in prima zi in care te-ai nascut…
Doar picaturile de ploaie… si stai gindindu-te ca cel ce plange este fericit.
Deschizi geamul, te uiti in jur, e totul sumbru si palid, iti intinzi degetele spre ploaia rece ce curge siroaie…
Si totusi, fericita e ploaia ca poate plinge!
Poate plinge de dorul cuiva? sau poate un suflet pierdut isi cauta perechea…
Noaptea trece greu, nu mai percepi nimic, doar ginduri batute de vinturi…
simti cum ochii iti sunt tot mai grei si vrei sa-i deschizi insa nu-ti reuseste…
Lasi geamul deschis cu speranta ca poate tu esti acel suflet cautat de cineva… zimbesti…
Uitindu-te in urma zaresti doar umbre stirbite ce nu au somn…
Adormi…
capul iti este lasat pe miini, doar ochii ce pling…
Pling… de dorul celui ce nu te-a gasit…
